DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita
172 Ramona MALIȚA 1781 Jacques Necker demisionează; în locul său este numit Jean-François Joly de Fleury (deține această funcție cheie în Franța între 1781-1783), urmat de Henri Lefèvre d’Ormesson (1783-1784, șapte luni), apoi de Charles Alexandre de Calonne (1784-1787). Toate aceste personaje politice, extrem de influente ale vremii, vor apărea aspru infierate în eseurile și în memoriile Doamnei de Staël de mai târziu: Zece ani de exil și Considerații asupra Revoluției franceze . 1784 Jacques Necker cumpără castelul și domeniul de la Coppet (în cantonul de Vaud, Elveția) care va deveni adăpostul familiei în multele vremuri de restriște care vor urma. Este căminul familial spre care Doamna de Staël se va întoarce mereu cu drag și nostalgie, care va avea o încărcătură afectivă aparte pentru scriitoare, întrucât tatăl ei își va petrece bătrânețile liniștite aici; romanciera Doamna de Staël aici va găsi refugiu în exilul pe care i-l va impune Napoleon și, tot aici la Coppet, va crea cenaclul literar și politic numit de critică Le Groupe de Coppet . Castelul și reputația sa culturală pe care Germaine i-o dă îi va aduce apelativul de Doamna de la Coppet . 1785 Germaine ține un jurnal intim. Regăsim în paginile acestuia un portret făcut tatălui său, pe care îl apreciază foarte mult. 1786 După mai multe încercări ale mamei de a o căsători pe tânăra Germaine (cu Edward Gibbon , apoi cu sir William Pitt le Jeune ) și de a contracta o partidă de succes (la care fata se opune cu vehemență, arătând că relația mamă-fiică nu a funcționat niciodată decât în sens autoritar), se căsătorește cu cu Eric-Magnum, baron de Staël-Holstein (în 14 ianuarie
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=