DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 21 meleaguri exotice, ruinele, plimbările meditative, natura virusată de trăirile astenice ale personajelor, trupul răvășit de chinurile iubirii, ilustra descendență a generațiilor, onoarea datorată înaintașilor, raportul literatură-filosofie. Apar și tușe ale romantismului social, prin îndreptarea atenției spre inechitatea socială și spre absența drepturilor civile ale căror victime sunt orfanii, femeile, săracii, sclavii. Eseul Reflecții despre suicid a apărut în aprilie 1813 la Stockholm și a fost dedicat Prințului Bernadotte al Suediei; are o structură tripartită: a) un prolog care cuprinde scrisoarea adresată Alteței Sale Regale, Prințul Moștenitor al Suediei (datată decembrie 1812, Stockholm), și considerații despre eseu (preliminarii); b) trei secțiuni care formează corpul eseului: Cum acționează suferința asupra sufletului uman? Care sunt dogmele creștinești (impuse) privitoare la suicid? Despre demnitatea morală a omului ; c) Povestea Doamnei Jane Gray este partea aplicativă a acestui eseu; este o aplicație morală, teologică și filosofică la considerațiile teoretice din partea a doua a eseului. Cuprinde o istorie imaginară care detaliază comportamentul și atitudinea „Reginei de nouă zile” Jane Gray în fața morții. Ca stil și mod de expunere, istoria ultimelor două zile din viața reginei se opune observațiilor teoretice elaborate în subdiviziunea secundă a opului. Tema suicidului a bântuit-o pe Doamna de la Coppet încă din tinerețe. Temă literară în voga dezbaterilor Secolului Luminilor, suicidul devine real pentru scriitoarea franceză, mult mai mult decât o chestiune de psihologie, întrucât a fost favorizat de propriile nefericiri. Scrisorile staëliene adresate contelui de Narbonne-Lara 8 și contelui de Ribbing de Leuven 9 , 8 Louis-Marie-Jacques-Amalric, comte de Narbonne-Lara (1755-1813). Este unul din amanții Doamnei de Staël și tatăl băieților ei, Louis-Au- guste de Staël (1790-1827) și Albert de Staël (1792-1813). În 1792 este emis decret de exil împotriva lui și, cu ajutorul lui Germaine, pleacă la Londra în surghiun. 9 Contele Adolphe Louis Ribbing de Leuven (1765-1843) este un alt amant de tinerețe al Doamnei de Staël .

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=