DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 65 – Da, da, i-au răspuns în chiote de bucurie. – Niciodată nu va fi pătată onoarea familiei de numele fiicei lor criminale? – Niciodată! – Atunci, făcu Zulma, atunci am sfârșit acest lung chin pe pământ! Și, dintr-odată, își înfipse în inimă una din săgețile din tolbă. Toți cei care o înconjurau împietriră de spaimă și de uimire. – Ce credeați, le spuse ea, că-l voi lăsa în viață pe asasinul lui Fernand? Dacă aș fi putut trăi fără iubitul meu, atunci ar fi avut dreptul să mă înșele. Apoi, întorcându-se spre trupul neînsuflețit al bărbatului și spre nefericita lui mamă, zise: – Dragul meu cel mai drag, acum pot să te privesc fără ocoliș, Fernand! Sfântă mama lui, lasă-mă să mă apropii de el! Cu prețul sângelui meu vărsat nu mi-am câștigat eu, oare, dreptul să vin spre tine? Mă voi alătura ție în moarte, Fernand, chiar în această zi care mi-a devenit dragă! Acum, aici, ființa mea e dezlegată de tot ce e pământesc și nu e dragoste și nici virtute. Noi doi vă vom aștepta sus în ceruri. Simt cum se scurge viața din mine... Nefericita Zulma căzumoartă la picioarele mamei iubitului ei. În clipa aceea, această femeie nenorocită învălui cu duioșie și milă cele două trupuri moarte, zdrobite din iubire unul pentru altul. De îndată, imensa durere de mamă o făcu să-și piardă cunoștința și părea că își dă ultima suflare, curmată de suferință și de bătrânețe.