DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

100 Ramona MALIȚA era un suflet sensibil, care iubise mult; amintirea acelei iubiri se amesteca cu puritatea ei sufletească și cu duioșia din inima ei; nefericirea și dragostea au fost două cuvinte al căror sens profund și dureros ea le-a cunoscut întotdeauna. Niciodată n-a fost respins cel ce s-a căit amarnic și nici cel ce a iubit mult fără a primi nimic în schimb. Paulina nu zburda totuși de veselie, dar, cel puțin, pe măsură ce vremea trecea, nu mai era atât de tristă; însușindu-și sfaturile înțelepte pe care doamna de Verseuil i le spunea cu blândețe, tânăra femeie mai uita din supărările vieții trecute, iar generoasa ei binefăcătoare o ajuta necontenit să nu se mai învinovățească pentru greșelile făcute. Adesea, când citeau împreună cărți cu maxime și cugetări profunde, Paulina se ridica în grabă și fugea în păduricea conacului; aici, doamna de Verseuil o găsea cu lacrimi șiroaie pe obraz. Când citea vreun roman, Paulina îi spunea doamnei că personajele acelea au respectat cu sfințenie legea blândeții, iar despre altele era de părere că au avut drept scuză iubirea. Doamna de Verseuil nu reușea să scoată din mintea Paulinei remușcările pe care și le făcea: sălășuia în ea două femei – una virtuoasă, alta vinovată –, iar trecutul îl avea mereu înaintea ochilor și o urmărea neîncetat. Când rămânea singură, gân­ durile acestea o munceau necontenit: nu mai voia să-și amintească nimic și nici să spere. Cum ar fi putut să-i placă o așa reverie? Când o îngrijea pe doamna de Verseuil, când făcea binele și îi ajuta pe alții, Paulina părea mai fericită, dar dacă ceva îi amintea de America, din nou cădea în deznădejde. Într-o zi, doamna de Verseuil vru să-i vorbească despre tinerețea ei, despre fericirea în iubire și despre nevoia de a fi iubită, dar, auzind-o, Paulina respinse imediat aceste idei. – Să ascund sau să dezvălui rușinea mea celui pe care aleg să-l iubesc? Mai degrabă aș muri. Spuse cu tărie aceste vorbe și era așa de emoționată de ele, că doamna de Verseuil căută să o facă să uite de gândurile acestea înfricoșătoare, dar nu încercă să o contrazică; de-altfel, ea nu încerca să o judece pe prietena ei mai tânără; își puse în