DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

mult decât atât, pune o educație virtuoasă între copilăria ta și tinerețea ta! Îți promit să te fac să uiți ce ai îndurat până acum! Paulina, copleșită de aceste cuvinte, în cele din urmă, acceptă și, în genunchi, îi jură doamnei de Verseuil că o va urma. – Ascultă! Meltin nu trebuie să știe acest lucru. Poartă-te cu amabilitate cu el! Meltin se ocupă de administrarea averii tale; scrie-i simplu, dar să înțeleagă clar că nu te va mai vedea vreodată. Mâine, în vremea în care lipsește de acasă, tu vino la mine! El nu știe că eu sunt în Santo Domingo. Peste două zile plecăm. Peste două zile vei fi eliberată pe vecie de rușine și de durere. Paulina, încredințată că toate acestea sunt bune pentru ea, își petrecu toată ziua bucurându-se în sufletul ei. Încă nu meditase îndeajuns la nefericirea pe care ți-o aduce amintirea greșelilor făcute în trecut și totul i se părea că se poate îndrepta. Întâlnindu-l pe Meltin, un fior o străbătu din cap până în picioare, dar, pretextând o durere înfiorătoare de cap, scăpă, în seara aceea, de obligația de amantă. Asta este o artă vinovată de care Paulina nu știa prea multe; este arta la care iubirea vinovată te condamnă și, prin care comite, pesemne, o crimă enormă. A doua zi, la ora stabilită, Paulina se duse acasă la binefă­ cătoarea ei. Văzând-o intrând, doamna de Verseuil nu mai putu de bucurie: – O, Doamne, îți mulțumesc că i-ai dat gândul cel bun! La o zi după aceea, cele două femei se îmbarcară și duse au fost! Călătoria a fost foarte plăcută; au ajuns cu bine la casa doamnei de Verseuil, situată la o leghe de portul Havre. Având în fața conacului marea, iar în spatele lui o pădurice deasă, acesta era un loc care te îmbia la melancolie și la meditație. În casă, Paulina găsi portretul tatălui ei; încetul cu încetul, doamna de Verseuil o ajuta să-și revină și să-și recapete încrederea în sine; doamna nu-i făcea morală tinerei femei, ba, dimpotrivă, îi menaja inima răscolită de remușcări. Paulina