DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 109 ea; poate nu din cauza greșelilor trecutului ei, cât pentru că eu, iubitul ei, le-aș ști, iar ea s-ar simți umilită de generozitatea pe care i-o arăt, iertând-o. Vorbele acestea din urmă o împunseră drept în inimă pe doamna de Verseuil, dar ele confirmau adevărul. Doamna de Verseuil era sinceră în facerea de bine și dorea cu orice preț această căsătorie pentru Paulina, dar aceste simțăminte pasionale ale lui Eduard o descumpăniră. Contele se arăta atât de tandru, vorbea despre dragostea lui cu atâta înflăcărare, despre nefericirea lui cu atâta disperare, că Paulina, emoționată profund, era gata să-i dezvăluie secretul ei; de-altfel, nici nu era prea greu de ghicit, pentru că, uneori, ea îi spunea: – Un obstacol de netrecut ne desparte, nu sunt demnă de stima dumitale! Dragostea lui pentru ea era imensă; pentru el, ea era femeia perfectă, comportamentul ei era de-o moralitate fără cusur, în mintea lui Eduard nu era nicio bănuială. Adesea o complimenta cu pasiune fără de măsură care pe Paulina o atingea la inimă și amâna mereu trista dezvăluire pe care era gata-gata să o facă. În cele din urmă, într-o zi, ceru sfat doamnei de Verseuil, dezvăluindu-i marea pasiune ce avea pentru Eduard. – Trebuie să aleg, spuse ea, între mărturisirea rușinii mele și sacrificiul total al iubirii mele; nu-l mai pot vedea pe conte, nu-l mai pot amăgi cu o iubire care duce la nefericire. Trebuie să mă despart de el, deși îmi este așa de drag, sau să-l determin să mă părăsească, făcându-l să vadă nu ceea ce sunt acum, ci ceea ce am fost în trecut și pentru care merit să fiu judecată. Doamna de Verseuil, neliniștită de-un așa gând, îi povesti, mai pe ocolite, o parte din conversația avută cu Eduard; știind că are influență asupra tinerei femei, punând preț pe dragostea pe care o avea pentru Eduard și pe teama că-l va pierde, doamna de Verseuil știu să-i reaprindă încrederea; îi descrise cu entuziasm fermitatea caracterului lui Eduard și-i jură că e destul de înțelept ca să-și dorească el însuși să ignore greșelile