DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita
DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 113 îmbătat de fericire, dar și foarte tulburat că a văzut moartea cu ochii, o purtă pe Paulina pe brațe până la conac ca un rătăcit, neținând seama de starea lui și nici de pericolul de a alerga ca un nebun. Credea că îl va auzi cineva, credea că ea își va reveni în simțiri. Doamna de Verseuil îl ajută să iasă din această stare, îngrijind-o pe Paulina. De îndată ce femeia și-a recăpătat puterile, Eduard alergă cu grăbire la Havre ca să pregătească ceremonia de a doua zi. După ce au rămas ele două singure, doamna de Verseuil îi spuse răspicat Paulinei că, dacă mai punea vreun obstacol în calea unirii lor, ar însemna să-l condamne încă o dată la moarte. Paulina, profund mișcată de înspăimântătoarea scenă la care fusese martoră, de imaginea iubitului ei gata-gata să se arunce în mare, parcă nu mai era ea. Fericirea supremă ce-o aștepta, sentimentul că face o mare greșeală o făceau să cadă într-un fel de rătăcire ale cărei efecte nu mai putea nici să le prevadă și nici să le judece. Eduard se întoarse repede, Paulina nu mai scotea o vorbă; el era neliniștit de fericirea lui, vedea bine că ceva nu era în ordine; nu îndrăznea să-și mărturisească acest sentiment și vorbea fără noimă, înșirând vorbe fără sens, uneori contrare stării în care se afla Paulina. Doamna de Verseuil era mereu lângă ei și asta calma mult starea tinerei femei. Eduard, perfect de acord cu doamna de Verseuil, parcă voia să confirme ce-i spusese Paulinei. Îi tot repeta ca și cum i-ar fi fost teamă că se va schimba ceva, îi spunea iar și iar că viața lui este a ei acum și întotdeauna, că nu vrea să piardă fericirea acestei clipe, că altfel mai bine ar muri, că nu a simțit niciodată iubirea care e în sufletul lui acum și că sunt momente în viață când stăpânirea de sine nu mai are nicio putere. Când Paulina voia să spună și ea ceva, el o întrerupea de teamă ca nu cumva ea să rostească vreo vorbă care să curme fericirea-i vremelnică. În cele din urmă, în aceeași seară, sosi preotul care era programat să vină doar a doua zi. Până în acel moment, cei doi îndrăgostiți nu avuseseră prilejul să rămână măcar o clipă
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=