DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

116 Ramona MALIȚA ei căsătorii. Și, dacă, uneori, mai plângea într-ascuns din cauza acestor amintiri, se gândea că plătește îndeajuns prețul pentru tributul nefericirii, dar vai! cum se înșela! Ce potrivnică lege a sorții pune pe picior de egalitate toate destinele! Gândul acesta nu consolează sufletele sensibile, dar, văzând fericirea altora, omul ar suporta, poate, mai bine propria nefericire. Într-o zi, Eduard se duse să ia o cină de afaceri la Havre; se întoarse mult mai târziu decât anunțase inițial. Ieșindu-i înainte, Paulina zări pe fața lui o tulburare de nedescris; contele vrând s-o nege, femeia a fost și mai încredințată că era ceva la mijloc; emoționat și mai tare, Eduard nu mai putu rezista. De un an de când erau căsătoriți, el nu-i ascunsese nimic, niciun gând soției lui; într-o astfel de căsătorie nu încăpea vreo tăinuire. – Ei bine, i-a răspuns el, dacă vrei să-ți spun, îți spun: ești, probabil, nemulțumită că mă vezi supărat foc, dar eu, în schimb, ar trebui să te disprețuiesc; pentru că te iubesc nespus de mult și țin la onoarea ta, îți voi găsi scuze. Azi am cinat la un negustor pe care tu-l cunoști: era acolo un om al cărui nume nu-l cunosc, sosit ieri din Santo Domingo; vorbeam la un moment dat despre frumusețea femeilor; tânărul ofițer a spus că pupila doamnei de Verseuil este cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată. „Cine? a strigat străinul acela, Paulina de Gercourt, văduva domnului de Valville?” „Da!” a răspuns ofițerul. „Ah, pe aia am cunoscut-o bine, a replicat străinul. Ce spuneți e adevărat, dar caracterul ei s-a format precum trăsăturile ei: trebuie să recunosc că acum este cam ofilită; când a plecat, la vârsta de paisprezece ani, nu trecuse decât prin patul a doi bărbați. Mă gândesc că, de-atunci, v-ați propus să închideți ochii la ce a făcut.” Am simțit că mă cuprinde o furie de nedescris; întâi, cei de față au vrut să-i spună că eu sunt bărbatul tău, dar i-am oprit. Străinul a continuat cu oribilele insinuări; și-a dat seama de imprudența comisă, dar nu și-a retras, totuși, cuvintele, deși vedea pe fața mea că îl disprețuiam enorm. Omul acela se numește Meltin.