DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

T oată averea şi educaţia Adelei i-au fost încredinţate baronului de Orville, fratele tatălui ei. Însă povara de a-și creşte nepoata îl oboseau pe baron într-atâta, că s-a folosit de primul prilej pentru a se descotorosi de ea. Altminteri, era un om cumsecade, fără nazuri, dar atât de superficial, că nu și-ar fi pus în rânduială viața, chiar de-ar fi fost să îşi piardă toată averea. Acest fel de a fi îl făcuse să treacă drept un zănatec; nepăsarea lui o numeai zăpăceală în tinereţe şi filosofie de viață la bătrâneţe, însă efectele ei erau aceleaşi, doar că-i ziceai altfel. Baronul nu făcea nici rău, nici bine, dar, din slăbiciune, se lăsa purtat când de unul, când de altul. Nu prea îşi rânduia viaţa după morală, nu era de acord cu tot ce-i impuneau alţii, nici cu ce era greu de priceput, nici cu ceea ce îi dădea de furcă sau cerea trudă. Vedea bine că-i peste puterile lui să crească o copilă; aşa că a lăsat-o pe Adela la ţară, până la paisprezece ani, în grija unei rude pe care o chema doamna de Orfeuil. Aceasta era o femeie de vreo treizeci de ani; soţul ei o părăsise, dar ea credea cu încăpățânare că încă îl mai iubeşte. Fiindu-i devotată trup şi suflet, nu a îndrăznit niciodată să se înstrăineze de acest sentiment, de teamă că ar putea cunoaşte dorinţa de apropiere față de altcineva. Pioasă ca un înger, nu ştia să se folosească de această calitate; de felul ei, era isteață, dar nu studiase prea mult; gândind mereu la iubire şi necitind altceva decât cărţi religioase, nu-i era cunoscută lumea din afară, din cauză că nu ieşise din cea imaginară, a himerelor ei. Din acest contrast de idei fanteziste şi obiceiuri religioase, s-a ivit peste ani o fire mai pe placul prietenelor decât potrivită pentru educația pupilei ei. Adela o iubea nespus. Citeau romane împreună, îşi spuneau rugăciunile împreună, se bucurau şi se alintau împreună, iar sufletul tânăr al Adelei era mai tot timpul debordat de emoţii.