DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

126 Ramona MALIȚA Aşa a fost crescută fata până la vârsta de paisprezece ani, când Adela s-a întors la baronul de Orville. Baronul i-a spus să se întoarcă singură, fără vreo însoţitoare; acasă acesta îi pregătise o viață în toată bunăstarea. Pentru a-l impresiona pe baron, prietenele acestuia s-au îmbulzit în jurul tinerei fete, fiecare dintre ele îndemnând-o cum să se îmbrace. Nu i-au spus nici de bine, nici de rău, căci aceste doamne nu prea ştiau ce educaţie primise Adela, însă erau preocupate să-i cultive Adelei orgoliul, căci asta însemna să crească ele în ochii baronului. Când o femeie trecută nu este intimidată de o femeie în floarea vârstei, înseamnă că nu o consideră o ameninţare. E musai ca femeia trecută să se bucure de succes într-un fel sau altul, ca să o privească cu plăcere pe cea tânără. Adela era năucită de tot ce se întâmpla în jurul ei: voia să știe mai multe despre dragoste, dar aceste doamne îi răspundeau că, dacă vrea cu adevărat să atragă privirile, nu trebuie să poarte culori prea puternice dacă este oacheşă, şi nici culori prea stinse, dacă este bălaie. Adela voia să se închine lui Dumnezeu, în schimb baronul o copleşea cu glume. Ea voia să citească, dar nimeni nu-i dădea răgaz să facă asta. De fapt, doamnele acestea nu erau deloc răuvoitoare, ci, mai degrabă, frivole, căci aveau darul de a face să treacă ziua, ca și când n-ar fi fost, fără să-și bată capul cu ceva serios. Cu toate acestea, baronul era plictisit de datoria pe care o avea faţă de nepoată și era neliniştit de ce anume trebuia să facă. Într-o bună dimineaţă, domnul de Linières, om cumsecade de felul lui, dar şi cel mai puțin la minte din câți s-ar fi putut găsi în toată Franţa, veni să-i spună baronului că are optzeci de mii de livre în rentă, şaizeci de ani, o iubire nemărginită pentru nepoata lui şi că ar vrea să o ia de soţie în termen de opt zile, dacă se învoieşte şi tutorele ei. Baronul nu avu nicio obiecţie de făcut la aceasta propunere şi bătu palma. Adela, căreia i s-a spus totuși despre târgul făgăduit, era în culmea disperării, căci vedea bine că povestea ei de fericire fusese distrusă. Se înverşună multă vreme în refuz, cum nu te aşteptai de la o fată de cincisprezece ani, dar, cu ocazia unui bal, se învoi şi ea în

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=