DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 127 cele din urmă. A doua zi după nuntă, Adela îi trimise mătuşii ei o scrisoare sfășietor de tristă: „Nu mai am nicio speranţă. Mi-a distrus viitorul. Bucuria de a iubi nu-mi mai este slobodă; mi se va sfârşi viaţa înainte să o fi trăit; nu-mi mai pasă de ce mi se poate întâmpla, mi-e totuna.” La câteva zile Adela îi scrise din nou mătuşii sale: „Trebuie să-mi trăiesc viaţa pe care o am acum și să mă las dusă de val. Nu simt nici tristeţe, nici bucurie, nu mai găsesc bucurie în visări, mă las cuprinsă de vârtej, şi îmi place să pierd timpul degeaba.” Într-adevăr, Adela începu să se dedea degrabă plăce­ rilor fără număr ale tinereţii ei. Frumuşică, isteaţă, gentilă, era stârnită de orgoliu şi-i plăcea tot mai mult succesul de salon. Chiar dacă, deseori, era întristată de cum trecea ziua, groaza de a se găsi singură cu cel mai posac dintre soţi o făcea să iasă în societate. Plăceri fără număr din lume o ţineau departe de casă. Plângându-se mereu de viaţa pe care o ducea, ziua următoare era la fel cu cea de dinainte. Trecură astfel doi ani: niciun sentiment nu şi-a făcut loc în sufletul ei, dar a învăţat să trăiască cu sufletul pustiit, a învăţat să se mulţumească cu plăcerile orgoliului. Cu toate că raţiunea şi sufletul ei erau superioare destinului, singurătea îi era de trebuinţă Adelei, căci lumea o tulbura cu tumultul şi nestatornicia ei, și asta o făcea să schimbe mereu lucrurile ce o înconjurau. Vederea unei priveliști de ţară o făcea să viseze, dar acordurile unei viori o readuceau cu picioarele pe pământ, în oraș. Învăţătura simplităţii despre care vorbeşte Rousseau se potrivea ca o mănuşă unui suflet atât de tânăr şi de schimbător. Totuși felul acesta firesc de a trăi nu-i solicita decât calităţi lăturalnice, nebăgate în seamă; stropul de vanitate, gustul pentru dis­ tracţii trecătoare sunt defectele ce i le corecta viaţa la ţară, şi pe care viaţa de la oraş i le sporea numaidecât. Însă căldura sufletească, bunătatea, francheţea erau de neatins, iar greşelile în care aluneca cu uşurinţă erau consolare pentru invidioşi, şi le oferea prietenilor prilej de glumă totdeauna bine primită. Chipul delicat şi blând, părul bălai, pielea obrazului de-un alb