DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

128 Ramona MALIȚA sclipitor, așa cum numai în povești întâlneşti, firea ei duioasă, toate erau în contrast cu nestăvilita-i poftă de viaţă şi dădeau făpturii ei un aer de modestie şi de sensibilitate, care făceau pe oricine dornic să o cunoască. Deși tăia emoţii puternice și avea succes răsunător în saloane, Adela era o bună soaţă. Nu putea suporta ridicolul. Prostul, dacă nu e şi fudul, parcă nu e prost destul: soţul Adelei se mulţumea cu câteva cuvinte binevoitoare şi cu rugămintea ei de a o însoţi peste tot, cărora el se supunea din lipsă de ocupaţie. După doi ani de căsătorie, domnul de Linières căzu la pat, bolnav. Adela îl îngriji cu dăruire; în cele din urmă, domnul de Linières trecu în lumea drepților. O oroare puternică puse stăpânire pe ea; avea cugetul secat de sumbra moarte la care fusese martoră, căci era întâiaşi dată când se gândea la ea cu adevărat. Pierderea unui om drag ne face să simţim atâta durere, încât frica dispare în faţa unui sentiment aşa de puternic, și contemplăm cu indiferenţă sfârşitul vieţii; acest gând ne trimite spre meditaţii filosofice şi tristeţe, de care inima unei femei se înspăimântă uşor. Prietenii baronului de Orville nu înțeleageu deloc sentimentele femeii, așa că Adela simţi nevoia să se îndepărteze de ei. Se hotărî să-şi petreacă anul de doliu lângă doamna de Orfeuil, mătuşa ei iubită, la care se gândea mereu cu drag, deşi doamna de Orfeuil o blamase în mai multe rânduri pentru viaţa libertină trăită la oraș. La mijlocul lunii aprilie, doamna de Linières se duse la mătuşa sa, doamna de Orfeuil. Era de-a dreptul încântată, căci de doi ani nu mai fusese la țară. Imaginile copilăriei i se reîntorceau în minte, cu tot farmecul lor. A fost atât de fericită să o reîntâlnească pe doamna de Orfeuil şi niciodată, nicio plăcere nu i-a făcut inima să salte de bucurie, precum dulcea melancolie pe care a resimţit-o în aceste locuri minunate. Numaidecât s-au rânduit toate ale zilei, cu tot ce aveau de făcut. Adela vedea că astfel viaţa trecea mult mai uşor şi mai repede, vedea că, dacă o trăia mai intens, se gândea mai puţin la ea. În cele din urmă, mintea ei, fermecată cu totul de viața la ţară, o făcu să privească viaţa de la oraş cu groază.