DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

132 Ramona MALIȚA – Dacă aș ști că ești demnă de iubirea lui, nu m-aș opune dragostei ce ți-o poartă. –Sunteți potrivnică fericiriimele?Tocmai dumneavoastră? o întrebă Adela. – Dacă ai ști, dragă Adela, ce suflet ți-a fost oferit! Câtă sensibilitate și ce gingășie! Chiar viața lui ți-o încredințează ție! – Sunt demnă de dragostea lui prin tandrețea ce i-o arăt și prin viața în curăție pe care o trăiesc și pe care mi-ați insuflat-o dumneavoastră. – Apreciez foarte mult acest lucru, sunt sigură că sufletul tău înflăcărat este capabil de cea mai duioasă dragoste, dar firea-ți este atât de schimbătoare, mintea așa de zvânturatecă, încât iubitul tău, soțul tău s-ar neliniști cu ușurință din pricina nestatorniciei inimii tale. Îl știu bine pe Rostain, este un om desăvârșit în relație cu alții, dar atât de nefericit. Lumea, care ofilește suflete, i l-a făcut pe-al lui mai neîncrezător, iar experiența de viață, fără a-l îndepărta de bucuria de a iubi, i-a arătat cât de greu se obține fericirea în dragoste. – Mătușă, răspunse Adela, nu mă judecați după trăirea mea din timpul celor doi ani pe care i-am petrecut în lume; pe- atunci nu simțeam fiorul iubirii. Acum simt că ori voi câștiga inima lui Rostain, ori voi muri. Oare chiar e adevărat că mă iubeşte? Pe când termina de rostit aceste vorbe, contele de Rostain se apropie: – Ei bine, îi spuse doamna de Orfeuil contelui, mă dau la o parte din calea iubirii voastre; cred acum că Adela vă iubește și nu mă opun cu niciun chip destăinuirii care vă frământă sufletul de atâta vreme. – Draga mea Adela, ascultă-mă, nu e prima oară când îți mărturisesc despre dragostea care sălășuiește înlăuntrul meu. De multă vreme bănuiești ce sentimente am, dar îngăduie ca sufletul meu să ți se deschidă pe deplin. Nu e vorba că nu te iubesc, dar mi-e teamă să mă las pradă speranței că poate