DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

140 Ramona MALIȚA Adelaurma să-i deavestea ce-i unea șimaimult îndragostea lor, dar, rănită până în străfundul sufletului de indiferența lui, nu suflă o vorbă despre sarcină; se ridică încet, înaintă spre el, el spre ea și erau amândoi pe punctul să-și spună fiecare ce avea pe suflet, dar Dumnezeu știe ce imbold spre suferință îl făcu pe Teodor să păstreze tăcerea; părăsi brusc încăperea, cu un strigăt de durere: – Adio, Adela, adio! Ea rămase acolo, împietrită și fără grai ; fugi după el ca să-l cheme îndărăt, dar nu mai văzu decât trăsura îndepărtându-se în mare grabă; degeaba a strigat cât o țineau puterile, el n-o mai auzea. Adela se duse degrabă la casa lui, dar Teodor nu trecuse pe acolo; după aceea, trimise pe unul dintre oamenii de la curte să meargă la cazarma regimentului lui Teodor, dar el nu era acolo; căută să afle vești de pe domeniile lui, dar nu primi nicio înștiințare nici de-acolo. Înnebunită de durere și de neliniște, se duse la unchiul ei căruia îi mărturisi că s-a căsătorit și îl imploră să se ducă la prințesa de Rostain ca să afle unde e Teodor. Baronul de Orville nu înțelegea defel disperarea nepoatei sale: – S-o fi dus într-o călătorie, îi zicea el, ce e rău în asta? În cele din urmă, ca să-i facă pe plac nepoatei, baronul se duse la prințesă; după o oră, care Adelei i s-a părut un veac nesfârșit, s-a întors: – Nu cred că există pe lumea asta vreo femeie mai insu­ portabilă la soacra dumitale, îi zise el Adelei. Ce de cuvinte grele ți-a adresat, ce de lacrimi a vărsat pentru fiul ei! Mi-a dat și un bilet. Adela, emoționată, îl luă cu repeziciune: „ Dragă mamă, Voi lipsi vreo două luni, iartă-mă că nu-ți spun unde sunt, dar nu vreau s-o știe nimeni. Însă promit să mă întorc; voi reveni după două luni la domeniul dumitale din vecinătatea Doamnei de Orfeuil : ori trăiesc, ori mor la picioarele tale.”