DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 151 – Durerea pe care o port în mine de patru luni ar fi fost de ajuns pentru a-mi pune capăt zilelor, dar am avut parte de un ajutor care mi-a venit mai degrabă decât mă așteptam. Vreau să vi-l spun. Cele două femei începură să plângă. – Nu mă jeliți, că de mult timp nu mai trăiesc pe din­ lăuntru. Inima mea nu mai cunoaște niciun sentiment, nu m-am mai atașat de nimeni și de nimic, sufletul meu s-a împietrit. Dragi mame, dacă mai păstrați amintirea Adelei, cea de dinaintea pierderii lui Teodor, dacă mi-ați iertat greșeala, pe care din nesăbuință am făcut-o, aveți grijă de copilul pe care vi-l las! Greșelile și nefericirea au grăbit sfârșitul sufletului și al spiritului meu. De aceea, vreme de patru luni m-am gândit doar la moarte și am judecat viața fără iluzii și fără înfrumusețări. Să-i citiți copilului meu ce i-am lăsat scris, să-i vorbiți des despre tatăl lui, pe mine să mă asculte, dar pe el să-l urmeze. Iar dacă greșelile mele îl vor întoarce împotriva mea, fie ca nefericirea și moartea mea să răscumpere oroarea pe care o va fi simțit pentru mine. Pentru încă puțin timp ea a mai vorbit fără tremur în glas și fără teamă de moarte. În meditațiile sale profunde a vorbit despre Dumnezeu, despre moarte și despre viitor, și nimic din ce-i era drag sufletului nu a ocolit până în clipa în care ideile-i s-au amestecat. Atunci începu să bălmăjească numele lui Teodor, al mamei ei, al copilului și al prietenei; după câteva ore, își dădu sufletul: moartea a izbăvit-o de suferință. Adela a fost îngropată lângă soțul ei, așa cum și-a dorit și cum dragostea ei a meritat. Doamna de Rostain și doamna de Orfeuil nu s-au mai despărțit, legate de aceeași părere de rău și de aceeași vrere: pe copilașul Adelei l-au crescut împreună; educația strictă dată de una, împletită cu educația duioasă dată de cealaltă au desăvârșit acest copil născut din dragoste și din nefericire.