DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

162 Ramona MALIȚA – Dar, reluă Asham, de ce să dai prilej duşmanilor dumi­ tale, reginei aceleia crude şi supuşilor ei josnici, să se bucure de spectacolul nedemn... Dar nu putu să-şi termine spusa. I-am răspuns: – Dacă m-aş sustrage, fie chiar şi prin sinucidere, acestei execuţii dictate de furia reginei, i-aş stârni orgoliul şi n-aş mai fi un prilej de căinţă pentru regină. Cine ştie în care vreme şi căruia dintre semenii mei aş putea fi un exemplu de urmat? Cum să judec eu însămi locul pe care faptele mele trebuie să-l ocupe în istoria ţării? Luându-mi viaţa, ce exemplu aş da eu oamenilor? Doar pe acela că mi-a fost groază de o moarte violentă şi că, din orgoliu, am evitat supliciul. Dar îndurând această soartă prin puterea ce mi-o dă credinţa, aş fi chezăşie corăbiilor înfrânte de furtună, ca mine, dându-le şi mai multă încredere în învăţătura creştină ce m-a călăuzit. – Poporul, spuse Asham, îi consideră vinovaţi pe toţi cei pe care îi vede pierind de moartea criminalilor. – Minciuna, i-am răspuns, îi poate înşela pe unii oameni vreme de câţiva ani, dar adevărul triumfă întotdeauna peste secole şi naţiuni. Virtutea rămâne de-a pururi şi tot ce am făcut în şi pentru numele ei va ajunge la marele Adevăr, oricât de slabi am fost noi în timpul vieţii. Nu-mi va fi ruşine să îndur pedeapsa celor vinovaţi, fiindcă tocmai nevinovăţia mea mă cheamă la judecată. Această inocenţă a mea ar fi maculată, dacă aş săvârşi acest act de violenţă. Şi aceasta nu e ceva prin ea însăşi, ci prin tulburarea împăcării pe care sufletul o resimte când se apropie de ceruri. – Doamne, ce poate fi mai violent ca această moarte însângerată? se înverşună prietenul nostru. I-am răspuns : – Sângele martirilor nu e oare un balsam pentru rănile nefericiţilor? – Această moarte, reluă el, săvârşită de oameni, prin satârul criminal, pe care un călău păgân va cuteza să o ridice asupra capului încoronat al Maiestăţii Voastre, ce e!?