DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita
DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 169 neagră şi urâtă mi-e acum lumina zilei! O, sfântă moarte! Şi viaţa şi moartea au fost lăsate de Domnul pe pământ! Moarte, tu-mi eşti acum înger păzitor, căci prin tine îmi găsesc pacea! 58 Dumnezeul meu m-a pecetluit pentru Împărăţia Lui! Pregătindu-mă pentru întâlnirea cu soţul meu 59 , Dumnezeu nu mi-a cerut nimic peste puterile mele; de aceea îmi încredinţez fără teamă sufletul în mâinile Tatălui. 60 58 Cf. Psalmul lui David Miserere mei Deus („O, Dumnezeule, ai milă de mine !”) pe care Lady Jane l-ar fi recitat pentru ultima oară chiar pe eșafod. 59 La ordinele reginei, executorii sentinței au dus-o pe tânăra văduvă până la Tower Green – întinderea de gazon din incinta Turnului Lon - drei -, pentru a fi decapitată, departe de privirile scrutătoare ale publi - cului larg. Era o procedură care se aplica doar persoanelor cu sânge regal. Pe eșafod, Lady Jane a fost pusă în genunchi, și-a legat ea însăși ochii cu banderola neagră, apoi a rostit rugăciunea adresată lui Dum - nezeu de iertare a călăului. 60 Lady Jane citează ultimele cuvinte ale lui Isus Christos înainte de a muri crucificat, așa cum apare relatat în Evanghelia după Luca 23:46 : „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Jane și soțul ei, Sir Guil - ford Dudley, sunt înmormântați în capela cu hramul Sfântul Petru din incinta Turnului Londrei.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=