DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

52 Ramona MALIȚA voi rămâne în singurătate opt zile, fără să văd pe nimeni. Așa se obișnuiește la noi: judecătorii care au pronunțat sentințe la moarte sunt obligați să se retragă în singurătate timp de o săptămână, apoi revin în comunitate pentru confirma sau infirma condamnarea la moarte. În țara voastră un alt tribunal revizuiește hotărârile primului. La noi, scoatem omul din societate spre a-l trimite în sihăstrie ca să poată ieși de sub impresia momentului și ca să poată atinge conștiința eternă. Suntem foarte mulțumiți de acest fel de tribunal, fiindcă, adesea, sentințe severe sunt revocate. Prietene, urmează-mă la locul de judecată, să fii și tu împreună cu poporul care asistă! Vei vedea familia acuzatului mai îngrijorată de sentință decât vinovatul însuși, fiindcă, după legea noastră, părinții condamnatului sunt alungați pentru totdeauna din trib; adesea, pier fără de urmă în pustietăți și în lipsuri. Iată un punct care ne unește pe voi cu noi: această responsabilitate aducătoare de moarte. În repetate rânduri, greșelile cele mai evidente sunt puse înaintea adevărurilor celor mai clare; totuși, obiceiurile noastre de nomazi nu permit mai-marilor noștri să ne supravegheze constant pe toți, de aceea cred că e mai bine să căutăm să strângem legăturile familiale mai mult. Această măsură, oricum ați judeca-o, duce la urmări fericite. Vino, deci, să asculți cu luare aminte diversele motive care-ți vor fi prezentate și, dacă ți se pare că trebuie să iert crima pe care sunt pe cale să o condamn, lămurește-mi-o deschis! În felul acesta mă vei salva pe mine, prietenul dumitale, de la durerea ireparabilă pricinuită de condamnarea unui nevinovat. Mersei pe urmele acestui bătrân cumsecade pe câmpul unde urma să se facă judecata; poporul era deja adunat acolo. Surprins că intrarea noastră în adunarea aceeamare de oameni nu a fost anunțată de surle și tobe, bătrânul mă lămuri: – Toți mă întâmpină în tăcere, contemplând moartea și soarta nefericită; acești războinici viteji varsă lacrimi pentru pericole de care sunt străini.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=