DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 79 dragoste ce-ți port; cei dragi ai mei, suratele mele, pe toți cei din cetatea mea i-am înlăturat din jurul meu ca să fiu întreagă a ta și pentru vecie. Trebuie să-ți fiu dragă precum ochii din cap, o icoană sfântă-n suflet ca slăbiciunea, pruncia sau durerea. Lângă tine și cu tine n-am a mă teme de nimic!” Eram la picioarele ei, i-am oprit năvala vorbelor, mă știam sincer. Tumultul clipei aceleia mă făcuse să uit de trecut sau să nu iau aminte la viitor, înșelasem, convinsesem, iar ea mă credea. Doamne, ce iureș de vorbe dulci, pline de dragoste, știa să găsească pentru mine! cât era de fericită, iubindu-mă! Vreo două luni am ținut-o așa amândoi îmbătați de iubire, cu sufletele prea pline. Mă bucuram nespus, dar îmi și domo­ leam dragostea. Cum e de ciudată ființa noastră! Eram atât de copleșit de plăcerea pe care o simțea când mă vedea, că veneam să ne întâlnim mai mult pentru ea decât pentru mine; eram atât de sigur de dragostea ei pentru mine, că nu-mi mai tâcâia inima în preajma ei. Mirza nu vedea schimbarea asta a mea, vorbea, răspundea, plângea, se mângâia, se tulbura în sine, cu sufletul preaplin de iubirea mea. Îmi era rușine că ea se îndrăgostise atât de tare și mă mustra cugetul din mine că eu îi făcusem asta, așa încât am simțit nevoia să mă îndepărtez de ea și să pun capăt întâlnirilor noastre. La granița regatului Cayor, a izbucnit o răzmeriță unde am hotărât îndată să mă duc, dar trebuia să-i spun și Mirzei. Oh, în acel moment am simțit cât îmi era de dragă! Încrederea ei și părtășia cu eami-au sugrumat puterea de a-i spune ceva despre plecare. Atâta era Mirza de bucuroasă că suntem împreună, că-mi înghețau vorbele pe buze ori de câte ori încercam să-i vorbesc despre despărțirea pentru o vreme. M-am hotărât să-i scriu și, tocmai acest lucru pe care-l învățasem de la ea, îi aducea ei nefericire acum. De nenumărate ori am plecat și tot de-atâtea ori m-am întors neputincios. Nefericita de ea se bucura că mă întorc și credea că o fac din iubire pentru ea, nu din milă! Când, în cele din urmă am plecat, i-am spus că datoria pe care o am față de poporul meu mă obligă să ne