DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

78 Ramona MALIȚA Ce vorbe dulci n-am folosit ca să-i spun inimii ei cât mai curat despre focul ce-l trezise în mine! Simţeam lângă fiinţa ei că mă topesc de alean şi de teamă c-am s-o pierd. „– Mirza, îi ziceam necontenit, fă-mă cel mai fericit dintre oameni şi spune-mi că mă iubeşti, vino să ne pierdem în iubirea din al Nouălea Cer!” În răstimpul în care mă asculta, inima-i se tulbura tot mai mult, şi lacrimi grele îi umpleau ochii limpezi în care văzusem doar sclipirea inteligenţei. „– Ximeo, îţi voi da un răspuns mâine, n-aştepta de la mine să-ţi vorbesc în felul femeilor din ţinutul tău, dar mâine îmi voi pune inima în palmă s-o cunoşti. Tu, în răstimpul ăsta, pregăteşte-o pe a ta!” Spunând cuvintele acestea, a plecat de la mine cu mult înainte de apus, vremea obişnuită a despărţirilor noastre, şi n-am încercat s-o opresc. Superioritatea ei mă făcea să mă supun dorinţei ei. De când o ştiam pe Mirza, mă vedeam mai rar cu Ourika, o înşelam, scorneam motive să plec de lângă ea, întârziam tot mai mult momentul cununiei noastre şi, în loc să ne facem un viitor împreună, refuzam să mă gândesc la el. În sfârșit, a doua zi am sosit. Îmi părea că trecuseră veacuri de la ultima noastră întâlnire. O văd pe Mirza venind spre mine abătută, cu tristețe pe chip: fie din premoniție, fie din prea multă dragoste vărsase lacrimi amare în ajun. „– Ximeo, îmi spuse cu vorba-i dulce ca mierea, dar stăpână pe sine, ești sigur tu de iubirea ce-mi porți? N-ai tu tăgadă că inima ți-i slobodă și neținută-n frâu de alta?” Cu fierbinți jurăminte i-am răspuns. „– Dacă-i pe așa, atunci te cred; Mama Natură, care-i lângă noi, să fie martora promisiunilor tale, că eu nu știu nimic alta despre tine decât ce-mi grăiește gura ta; mi-am dăruit ție dragostea întreagă, iar traiul retras mă pune la adăpost de lume. Pus-am vreo opreliște voinței tale sau vreo-ngrădire? Trădarea ta n-ar înșela în mine decât marea-mi chezășie ce mi-am pus-o în tine; Ximeo, n-ai a te răzbuna decât pe marea