DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 81 „– Infam fără inimă ce ești! Lasă-mă, piei din ochii mei! Bătrânul care s-a-ngrijit de mine în pruncie și mi-a fost ca un tată, pentru el trebuie să mai rămân vie, deși în sufletul meu am murit deja, spuse ea ducându-și mâna la inimă. Pe el trebuie să-l îngrijesc câte zile o mai avea de trăit. Lasă-mă și du-te! – Te rog să nu mă urăşti! N-aş suporta asta. i-am zis întristat. – N-ai a te teme de de ura mea, îmi răspunse Mirza, căci sufletul meu nu ştie decât a iubi, chiar dacă dorul acesta se întoarce împotriva lui. Rămas bun pe vecie, Ximeo, altă femeie îţi va locui mintea şi sufletul. – Niciodată, nicicând, i-am răspuns. –Acumnumai crednicio vorbădin ce-mi spui, dar ieri te-aş fi crezut şi de-mi jurai că ziua nu e ziuă. Strânge-mă la piep­ tul tău, Ximeo, spune-mi că sunt doamna visurilor tale, mai şopteşte-mi vorbe tandre ca altădată! Doamne, cum le-aud încă, dar nu ca să mă bucur acum, ci să mi le-amintesc pe vecie, dar asta nu se mai poate. Rămâi cu bine, le voi regăsi în amintiri, inima mea le va purta mereu în ungherele ei şi de la asta mi se va trage şi moartea, sora mea din piept. Adio!” Acest ultim cuvânt mi-a răscolit inima, am văzut-o pe Mirza îndepărtându-se zdrobită şi parcă şi acum îmi pare că o zăresc la fel în faţa ochilor. O! zei, nu-mi smulgeţi icoana asta dinminte vreodată! Vreau s-o văd iar, ca sămai pot simţi o dată ce-am pierdut. Am rămas mult timp năuc şi fără putere în locul de unde ea plecase; se lăsase noaptea peste gândurile mele care nu mă duceau acasă; remuşcările, amintirile, suferinţele fetei mi s-au cuibărit în suflet pe vecie, iar umbra ei îmi revenea în minte ca şi când nefericita de ea se îndrepta spre moarte. Ţara mea a intrat în război cu regatul Mirzei, trebuia să ne luptăm cu wolofii; voiam să obţin glorie în război, s-o fac mândră pe Mirza că m-a ales şi că m-a iubit şi să merite încă fericirea aceasta la care eu renunţasem. Nu-mi era teamă de moarte, învăţasem să nu mă mai agăţ de viaţă, poate şi, de aceea, îmi plăcea să mă arunc în luptă cu un înflăcărat zel.