DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

120 Ramona MALIȚA în întâmpinare; el se apropie de ea, dar se vedea că se teme să nu-i facă reproșuri; se străduia să nu vorbească despre subiecte dureroase care-l tăiau în inimă, iar Paulina, observând temerea lui, simțea că el gândește mai multe decât spune. – Ce e? Ce mai e acum? o întrebă el într-o zi, văzând-o schimbată tot mai mult. Nu mai sunt același pentru tine? – Ești mai mult, îi răspunse ea, și nu mai ești același. De-altfel, vezi tu umbra asta care mă urmărește, omul acela căruia eu i-am curmat viața? Vezi tu cum viitorul nostru fericit a fost tulburat pe vecie? Vezi că ți-a pierit încrederea în mine? Eduard, lasă-mă să mor! Contele era cel mai nefericit dintre oameni: nu putea uita greșelile Paulinei care l-au afectat așa de mult, dar nici iubirea vie ce o avea pentru femeia aceasta; nu-i putea mărturisi durerea ce o purta în suflet. Neliniștit și agitat în prezența ei, Eduard căuta să se plimbe adesea singur. Paulina nu îndrăznea să-i țină companie și rămânea lângă leagănul copilului. Când se întorcea, Eduard o regăsea plânsă; voia să-i vorbească, dar ea îl întrerupea întotdeauna; apoi, el nu mai era sigur ce voia să-i spună și începea o discuție despre altceva. Doamna de Verseuil se acuza fără încetare de sfaturile pe care i le dăduse Paulinei; ceea ce-l dispera pe conte era că soția lui îi ascunsese greșelile din trecut. Poate că timpul ar fi făcut să renască iubirea între ei, odinioară atât de fericiți, dar, într-o dimineață, una dintre doamnele de companie ale Paulinei, veni să-i spună contelui că stăpâna ei se zvârcolise toată noaptea cu febră mare. De îndată Eduard trimise după medic, apoi se duse iute în iatacul Paulinei; o găsi delirând, chemându-l pe nume fără încetare și murmurând doar aceste cuvinte: „El nu mă mai iubește!” Nu-și putea crede ochilor ce vedea! Ce remușcări! Cât o iubea de mult în momentul acela! Nu se mai putea gândi la nimic altceva. Acolo, în fața lui era ea, iubirea vieții lui și lumina ochilor lui! Doamna de Verseuil era așezată lângă el; era mai înspăimântată decât el, căci știa bine cum o îndrumase