DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 143 de Orfeuil nu îndrăznea să o încurajeze să meargă să îl vadă din nou pe Teodor, căci cunoștea prea bine profunzimea sentimentelor lui; el promisese totuși să se întoarcă peste două luni. Cum s-au scurs zilele acelea numai Adela știa! Nefericirea ei profundă au făcut-o din nou demnă de bărbatul ei! Cât de lesne sentimentele dureroase izvorâte din inimă șterg pieritele urme ale bucuriilor și ale vanității! Pe Adela nimic n-o putea clinti să spere. Există nenorociri pe lumea asta, de pildă moartea, pe care nu ni le putem imagina dinainte, pentru că nu știm nimic despre ele. Într-o zi, pe când Adela și Doamna de Orfeuil se plimbau pe drumul care duce la castelul familiei de Rostain, au văzut niște țărani care se întorceau triști de la Curte. Doamna de Orfeuil îi întrebă de ce sunt abătuți. – Doamn e! răspunseră ei, dacă ați ști cât de mult s-a schimbat tânărul nostru stăpân. – Tânărul vostru stăpân?! – Da, contele Teodor. La auzul acestor cuvinte, Adela leșină pe loc. O purtară pe brațe înapoi la castel, dar nu bine și-a revenit în simțiri, că se și aruncă la genunchii doamnei de Orfeuil: – Ah! imploră ea, duceți-vă, duceți-vă degrabă la el! spuneți-i toată taina mea, duceți-i să citească scrisorile care îi dovedesc că prietena mea îl iubea pe contele de Elmont și că singura mea greșeală a fost să tăinuiesc acest secret ! Spuneți-i cu de-amănuntul disperarea pe care ați văzut c-o îndur de două luni încoace ! Destăinuiți-i totul, dar nu și despre copilul pe care îl port în pântec, că, dacă Teodor nu mai vrea să știe de mama copilului lui, atunci amândoi trebuie să pierim. Dezvinovățiți-mă în fața lui, obțineți-mi iertarea! Ah! Duce­ ți-vă acum, întoarceți-vă degrabă, gândiți-vă la starea în care sunt, așteptând! – Voi face ce mi-ai spus, făcu doamna de Orfeuil, iertarea ta nu e departe; acum va da crezare sentimentelor tale; cât e de demnă inima ta de inima lui! Ai înțeles de la oamenii aceia că Teodor e mult schimbat?