DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 147 să-mi simt sfârșitul aproape: întorcându-mă în aceste locuri dragi, eram sigur că mă voi stinge curând. Nu îți ascund că prezența ta, tandrețea și acest dar al iubirii noastre au dat naștere în sufletul meu la regrete și la remușcări chinuitoare. Dar, din nefericire, firul vieții mele nu mai poate fi înnădit și, crezând că aș putea singur să te învăț cum să trăiești după ce nu voi mai fi, am vrut eu însumi să-ți dau de știre de moartea mea. La care Adela i-a răspuns: – Crezi că asasina care ți-a înfipt pumnalul în inimă îți va supraviețui? Crezi că nu te voi răzbuna? – Nu, draga mea Adela, vei respecta copilul a cărui mamă vei fi; va trebui să păstrezi această imagine a unui soț care ți-a fost drag: vei da copilul mamei mele, pentru că nu vrei să mor pe de-a întregul, ci vrei ca amintirea mea să rămână în inima ta, iar trăsăturile mele să le vezi în copilul tău ; tu nu vei comite această crimă și nu-mi vei face parte de așa durere mare. La auzul acestor cuvinte, Adela căzu profund pe gânduri și își spuse în sine: „Copilul lui trebuie să îmi fie sfânt. Asta poate cruța viața lui Teodor, îi poate amâna moartea”. Ridicându-se, Adela se jură: – Teodor, în fața Domnului îți făgăduiesc că voi răspunde cu capul de copilul nostru. – Ah, draga mea Adela, dacă juri că îi vei da naștere, că te vei îngriji cu totul de el, că îl vei crește, pot să mor liniștit. – Nu, făcu Adela cu o voce fermă și întunecată, neclintită în singura-i hotărâre luată, nu; am promis doar să-i dau viață, este tot ce va primi de la mine. – Ce vrei să faci, Adela? Draga mea, chiar voiești să iau cu mine în mormânt aceste temeri sfâșietoare? – Suflete fără milă, se oțărî ea, când m-ai părăsit pentru totdeauna și când ai făcut să curgă prin venele tale otrava care ne omoară acum, inima ta a avut milă de mine? Îmi răpești ceea ce iubesc, e o crimă de care mă fac vinovată eu însămi, și vrei, cu toate acestea, să-ți supraviețuiesc? Iertare, zise ea