DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 31 în cronotopul manierist are o dublă existență: una în universul interior, alta în universul exterior (Miletić 2006, 133). Se naște astfel o contradicție internă, profundă, esențială (între voință și putință) care, împreună cu structura emoțională, ar fi caracteristici fundamentale ale cronotopului manierist. În povestirea Doamnei de Staël emergența acestui tip de cronotop este reperabilă în subiectivismul radical care guvernează narațiunea. Textul se deschide aparent obiectiv, cu elemente verosimile: un prizonier alb, aflat în mâine unui trib sălbatic care locuiește pe malurile fluviului Orinoco, este dus să asiste la judecarea unei criminale. De îndată de tânăra apare în fața „tribunalului”, separarea lumilor obiectivă și subiectivă dispare complet, întrucât discursul Zulmei este, prin excelență, subiectiv, lipsit de obiectivitate. Ea povestește cu pasiune cum universul s-a oprit în loc când aventura ei de dragoste s-a sfârșit, cum pământul însuși se va deschide sub pașii ei, fiindcă marea dragoste s-a terminat. O întreagă pleiadă de sentimente se deschide în evantai, laolaltă cu remușcări și regrete târzii, inutile la ceasul de judecată. Preocupată doar de refacerea firului rememorării, Zulma se folosește de autoscopie pentru repunerea într- un tot a rămășițelor poveștii de iubire. Discursul ei este o confesie, adesea stângace, dar interpretată magistral, întrucât textul este construit în manieră hibridă: narațiune- teatru. Tensiunea interioară cu care selectează și evocă cele mai frumoase momente din povestea de dragoste trimite la monologul interior din teatru, în care personajul se întreabă și-și răspunde, se chinuie cu reproșuri amare că ar fi putut proceda altfel, se dedublează acuzându-se, plasează iubirea la limita dintre nebunie și realitate și, mai ales, are grele procese de conștiință din cauza greșelilor comise împotriva zeilor tribului. Amintirile sunt puternice și nu poate scăpa de povara lor care o tulbură până la a-și pierde mințile, și așa șubrezite de hotărârea tribului de a-i alunga familia în pustietăți ca s-o pedepsească pentru greșeala fiicei.