DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

36 Ramona MALIȚA témoin. » 26 (Genette 1987, 137). Aceste considerații ale lui Genette vorbesc despre intențiile scriitorului care se pot citi în filigranul textual, adică în întrebările retorice care în text servesc de didascalii (precedă replicile personajelor): acestea se adreseazănunumai interlocutorului său/partenerului săude dialog, ci și tinerilor cititori care împărtășesc același standard de frumusețe, intensitate a sentimentelor și sensibilitate precum tânăra femeie sau tânărul conte. Pentru a ilustra bruiajul codurilor generice pe care Doamna de Staël le operează în nuvela Adela și Teodor , am decupat trei episoade care, prin încărcătura afectivă și prin construcție, sunt „purtătoarele de cuvânt” ale scriitoarei în acest sens. Le- am numit scene, grație elementelor de pragmatică teatrală pe care le-am identificat în arhitectura narativă: scena parcului, scena morții lui Teodor, scena morții Adelei; din punctul de vedere al cronologiei, ele urmează derularea narativă lineară a nuvelei și stabilesc o gradație a intensității sentimentelor. Cele trei scene ilustrează transgresarea genurilor dinspre narativ spre teatral și circumstanțele în care au loc acțiu­ nile: spațiu interior, spațiu exterior, spațiu al intimității psihologice. Prima dintre ele este întâlnirea soților iubiți după o lungă despărțire și după ce au constatat că iubirea lor s-a stins; a doua scenă aleasă detaliază moartea „celui mai iubit dintre pământeni”: soțul ei; a treia este sacrificiul tinerei femei pentru care a trăi fără iubire echivalează cu a muri. Ca decor, remarcăm că organizarea spațială se face în cercuri concentrice, de la exterior (prima scenă: extra muros ), la interior (a doua scenă: intra muros ), la spațiul intim, schițat și încărcat psihologic ( ab imo pectore ). Decorul extra muros este parcul și păduricea castelului reședință a familiei de Rostain, 26 „Oricare ar fi dedicatarul oficial, există întotdeauna în operă o dedi - cație care vizează cel puțin doi destinatari: dedicatarul, bineînțeles, dar mai este și cititorul, întrucât este vorba de un act public la care cititorul este, într-un fel, martor.” (Gérard Genette , Seuils , Paris, Seuil, 1987) (t.n).