DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

56 Ramona MALIȚA Care alt om, din ură, să-i fi dorit moartea altfel? Fernand a observat toate aceste simțăminte ale mele, care azi nu mai sunt nimic din cele de odinioară, tocmai acestea din care i s-a tras moartea! Într-o zi mi-a vorbit. Mi-amintesc și acum ziua aceea a cărei amintire mă umple de bucurie; tulburarea mea îi plăcea! Era cât pe ce să dau în vileag sentimentele mele; Fernand voia să-mi fie pe plac, ca și când nu era sigur că-mi place deja. M-a învățat toate câte deprinsese în călătoriile lui, mi-a arătat cum să înțeleg cărțile europenilor și, tocmai de aceea, știu acum să vă destăinui chinul crunt prin care trec. Am sorbit fiecare lecție de pe buzele lui, le țin pe toate minte; cum aș putea, oare, să uit vocea lui?! Grija cu care mă învăța pentru a-mi forma spiritul și sufletul mi-arăta că ține la mine sincer; voia să mă facă să gândim la fel, mă ghida în formarea ideilor și în sentimente așa cum el însuși gândea și simțea. Știa că ar fi trebuit să mă mai nasc încă o dată ca să pot învăța să trăiesc fără el! Știa că Zulma era pe veci legată de el și că nu mai avea puterea să se desprindă de el! Puterea de a gândi, profunzimea ideilor, în sfârșit, tot ce are omul mai prețios în minte erau rodul strădaniilor lui Fernand, deci nu mă puteam ridica împotriva mentorului meu. Pentru mine, Fernand era totul: toate gândurile, rațiunea de a fi a tot ce se petrecea în jurul meu. Sufletul meu, complet rupt de starea lui de dinainte, s-a afundat tot mai mult în haosul disperării. De la început mi-am dat seama de pericolul în care mă aflam. Simțeam cum pasiunea mea creștea cu fiece zi și, temându-mă că va veni ziua când nu o voi mai putea stăpâni, am hotărât în mine să vorbesc cu Fernand despre acest lucru și să-i spun despre temerile mele. L-am rugat să mergem în pădurea de brazi de pe malul fluviului Orinoco. Am ales un loc ferit, sălbatic, unde nu era țipenie de om să ne deranjeze; în fața cerului, nevinovat ca sufletul meu, și în fața apelor tumultuoase ale fluviului, năvalnice ca sufletul meu, m-am destăinuit iubitului meu: „Nu știu nimic despre destinul