DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

60 Ramona MALIȚA Plânsul o îneca pe Zulma. Văzui cum chipul plin de bucurie i se întuneca treptat și cum puterile îi slăbeau. I-am privit apoi pe bătrânii din sfatul de judecată: aveau fețele neschimbate, cu priviri severe, ca și cumhotărârea pentru condamnarea Zulmei fusese deja luată. Poporul, prea ușor emoționat, murmura ca înțelepții să aibă milă. Zulma, trezită parcă din lingoare, își reluă cuvântarea. – Oameni buni, se entuziasmă ea, iertați prea ușor o greșeală atât de mare! În locul lui Fernand, m-aș supăra pentru o așa grabnică îndurare! Ascultați în continuare! Concetățenii lui Fernand s-au lămurit până la urmă de calitățile și de virtuțile lui, așa că au venit să-l caute în pustie să-i ceară să se întoarcă în cinste și în glorie, convinși fiind că le merita pe deplin. Din exil l-ați adus să-l puneți în fruntea armatelor voastre. Deși l-am rugat să nu o facă, a acceptat totuși propunerea voastră; rugămințile mele fierbinți nu l-au putut îndupleca cu niciun chip. Pericolul la care se expunea mă făcea să mă tem pentru viața lui, iar gloria care l-ar fi așteptat nu mă interesa deloc. De la începutul iubirii mele pentru el, mi-a plăcut să-l văd uneori exagerând. Alteori mă mândream cu succesele lui și îndrăzneam, în taină, să cred că-i face plăcere să mi le dedice mie. Dar în vremea aceea a iubirii noastre, ce întâmplare putea să o domolească sau să o mărească? Sufletul meu era una cu al lui; în fața mea, precum în fața conștiinței lui, Fernand avea trebuință mai mare de sentimentele lui decât de faptele lui. Totuși, a plecat la război și de trei ori s-a întors învingător. De fiecare dată era întâmpinat cu urale de victorie și, la umbra gloriei lui, am învățat și eu ce e fericirea. De fiecare dată când pleca, aveam presimțiri rele care mă înfricoșau. Acum știu că durerea prea mare duce la tulburări în suflet pe care le credem supranaturale și că marile pasiuni care ne domină sufletele parcă sunt de sorginte străină, venite de la profetesele oracolelor. Dar cine n-ar vrea ca sufletului să i se dea de știre la timp de sosirea marilor nenorociri, așa cum pământul