DOAMNA DE STAEL - SCRIERI DIN TINETERETE | Ramona Malita

DOAMNA DE STAËL, SCRIERI DIN TINEREȚE 61 se cutremură înainte de a-și căsca gura, așa cum cerul se înnourează înainte ca potopul și trăznetele să se dezlănțuie? Într-o zi, s-a zvonit că Fernand a pierit în luptă. Am rătăcit pe câmpul de bătălie, printre morți și răniți, dar de grozăvia carnagiului aceluia pe care-l vedeam întâia dată în viața mea nu mi-aduc aminte deloc, e ca șters din mintea mea; îl căutam pe el printre morți, iar imaginea aceea înspăimântătoare era pentru mine doar un prag de trecut. După mai multe ore, zdrobită de oboseală, m-am așezat lângă trunchiul unui copac; acolo, răvășită de o durere fără margini, că-mi părea că toată viața mea e adunată în sentimentul acela de suferință, am căutat să mă liniștesc; luasem hotărârea să mă duc și eu pe urma lui Fernand, în valea umbrei morții. Ce-mi păsa de viața asta?! Îmi spuneam că nu e nimic în viața asta care să mă poată ține departe de moartea lui, dar mă gândeam cu spaimă totuși la clipa trecerii pragului dinspre viață spre eternitate. Gândurile nu-mi dădeau pace nici în mormânt unde mă ducea cu grăbire moartea lui Fernand. Niciodată sufletul meu nu a putut pricepe ideea neantului absolut; și de-aș fi avut mai multe vieți de trăit, tot mă vedeam îndurând o asemenea durere. Pradă deznădejdii fără margini, chinuindu-mi sufletul cu întrebări fără cruțare, l-am văzut apărând pe el: Doamne, Dumnezeule! nu se întorsese dintre cei morți, ci, de-a dreptul, cerul mi-l dăduse înapoi! Într-o clipită mi s-au derulat toate în minte; era el! Eram copleșită de fericire! Ah! cine a trăit o experiență ca asta simte că a trăit ani lungi într-o singură zi, iar pentru mine prezentul și trecutul nu mai contau. Da, Domnul meu, la ora aceea eram pradă nefericirilor umane, dar îți mulțumeam că exiști! Tu ai trimis asupra mea, într-o singură zi, toate binecuvântările sortite mie de-a lungul întregii mele vieți! În ziua aceea, Doamne, sufletul meu înflăcărat a atins cerurile slavei care se separă de pământ și de condiția umană. Fernand era doar ușor rănit. Curând amaflat că sălbaticii noștri dușmani muiaseră vârfurile săgeților într-o otravă mortală și