AGAPES FRANCOPHONES 2017

Le silence, entre oubli et choix, autant de clefs dans l’évolution des langues _____________________________________________________________ 447 tiré de l’acte I, Scène 1 de la pièce Le malentendu d’Albert Camus 4 . Comme dans dă o tensiune patetică obrajilor. Hiper emotivă, cu imaginaţie dezordonată, are spaimele şi bucuriile deopotrivă de copilăroase. Văzută întreacăt, pare o frumuseţe mistuită de secrete grele, pradă tuturor obsesiilor, cu dorinţe neîmpăcate, deviate. În intimidate, o senzualitate de copil şi de sălbăticiune, fiindcă are un corp proporţionat şi molatic de felină. E fără măsură însă în tot ce face. Acum e în ea o teroare de vietate încolţită şi istovirea cîtorva nopţi de insomnie .)/ROXANA ( arătînd masa ) : N-ai mîncat nimic de alaltăseară…/MARIA ( rizînd în silă ) : N-am absolut nimic, dragă… Mă odihnesc puţin…/ROXANA ( trece în dormitor, revine ) : E adevărat că n-ai dormit toată noaptea ?/MARIA ( tace cu încăpăţînare )/ROXANA : Ascultă, ce e cu tine ?... Toţi sînt îngrijoraţi… De ce nu vrei să vezi pe nimeni ?/MARIA ( întărîtată, dar stăpînîndu-se ) : Roxana, te rog, du-te, lasă-mă singură… Nu pot vorbi… Nu pot să ascult pe nimeni… Te rog, du-te. [60] E şi o zi imposibilă azi. Uite, cerul ăsta ca plumbul mă apasă… E mai bine să fiu singură…/ROXANA : După ce ai citit toate cărţile din lume, ai început acum cu gazetele ? Dreptatea socială ? Ce poţi găsi într-o gazetă ca asta ?/MARIA ( ascunde gazeta, cu privirea speriată, copleşită ) : Nimic, nimic altceva de cît moartea…/ROXANA ( fără să se gîndească mai departe ) : Eu n-am citit de doia ni o gazetă… Hai, îmbracă-te să mergem în oraş… Vino cu mine să probez o rochie. Sîmbătă după masă e o mare bătaie cu flori la Şosea… Transformăm maşina în lebădă. [61] O îmbrăcăm cu crini şi trandafiri albi. Îmi fac şi o rochie albă… Ce zici ? Vrei să mergi şi tu cu noi… ?/MARIA ( obosită, dezarticulată, surprinsă ) : Eu ? Mă vezi pe mine într-o maşină transformată într-o lebădă ?/ROXANA ( se aşază pe scaun, îşi toarnă un păhăruţ de lichior ) : Ai să ajungi de poveste cu nervii ăştia ai tăi… Toată lumea te crede nevropată… ( Gustă de pe masă fursecuri .) Bine e, dragă, să fie cineva egoistă ca tine… Toţi nu mai ştiu ce să facă, numai să-ţi intre in voie. Vai de bărbatu-tău ! ( Surîde cu tîlc .) Sînt ani de cînd nu-i mai permiţi să intre in camera ta. Dar aşa-i trebuie dacă s-a însurat cu o bibliotecă şi cu un pian./MARIA (exasperată cînd vede că Roxana s-a aşezat : Roxana, te rog, te implor, pleacă, lasă-mă singură…/ROXANA ( se ridică, şi, în fine, se explică ) : Dragă, bărbatul tău mi-a telefonat să viu să văd ce e cu tine. Ce vrei ? Obligaţii de verişoară. E bolnav bietul om de îngrijorare… Ai speriat toată casa… A vrut să vie la tine şi n-ai vrut să deschizi uşa. Nimeni nu înţelege nimic…/MARIA ( cu un freamăt nervos ) : Bine, atunci spune-i bărbatului meu să vie… dar tu du-te, lasă-mă… du-te, te rog…/ROXANA : Ei, dragă, numai o clipă, să-mi iau Cointreau-ul./MARIA : În tot ce vrei, Roxana, dar pleacă imediat./ROXANA : Of, sucită eşti dragă ! ( se uită la ea cu intensă curiozitate .) Stau şi mă întreb ce naiba găsesc la tine bărbaţii ăştia care-şi pierd capul din cauza ta ? Că mai sînt şi altele frumoase./[62] MARIA ( tace cu încăpăţînare ). /ROXANA : Păcat că nu mergi la probă… Acum imediat după masă, e lume puţină şi se ocupă Clarisse de noi mai mult…/MARIA ( întărîtată ) : Păcat că n-ai o soră geamănă, Roxana ! Ar fi fost mai însiguranţă originalul./ROXANA ( o sărută ) : Nu mai fi aşa nervoasă… Uite, îţi trimit pe bărbatul tău… ( Iese .)/MARIA ( iarepedegazetele, le ascund mai bine )./SERVITOAREA ( întaină, grăbită ) : A telefonat mătuşa domnului Gelu Ruscanu./MARIA ( cu un soi de licărire în deznădejde ) : ei, i-a vorbit ?/SERVITOAREA : Nu l-a putut prinde la telefon. Se fereşte de dînsa… L-a căutat şi acasă. De treizile îl caută mereu./MARIA ( abătută ) : Bine, Dora./( Servitoarea iese .) 4 Camus, Albert, Le malentendu , Paris, Gallimard, 1958 (pour Le malentendu), 1995 (pour la préface et le dossier), 81-90. [81] SCENE PREMIÈRE La chambre. Le soir commence à entrer dans la pièce. Jan regarde par la fenêtre ./JAN Maria a raison, cette heure est difficile. ( Un temps .) Que fait- elle, que pense-t-elle dans chambre d’hôtel, le cœur fermé, les yeux secs, toute nouée au creux d’une chaise ? Les soirs de là-bas sont des promesses de bonheur. Mais ici, au contraire… ( Il regarde la chambre .) Allons, cette inquiétude est sans raisons. Il faut savoir ce que l’on veut. C’est dans cette chambre que tout sera réglé./ On frappe brusquement . Entre Martha ./MARTHA : J’espère, monsieur, que je ne vous dérange pas.