IN HONOREM | MARIA ȚENCHEA | 2025

219 IN HONOREM – MARIA ŢENCHEA d’être ramentu ; car, ayant une telle occasion, ne devait, ni pour vieille ni pour jeune, laisser son entreprise. Et faut bien dire que son cœur n’était pas tout plein d’amour, vu que la crainte de mort et de honte y trouva encore place. » Nomerfide répondit à Hircan : « Et qu’eut fait ce pauvre gentilhomme, vu qu’il avait deux femmes contre lui ? » — « Il devait tuer la vielle, dit Hircan, et quand la jeune se fût vue sans secours eût été demi-vaincue. » — « Tuer ? dit Nomerfide, vous voudriez donc faire d’un amoureux un meurtrier ? Puisque vous avez cette opinion, on doit bien craindre de tomber entre vos mains ! » — « Si j’en étais jusque-là, dit Hircan, je me tiendrais pour déshonoré si je ne venais à fin de mon intention. » À l’heure Geburon dit : « Trouvez- vous étrange qu’une princesse nourrie en tout honneur soit difficile à prendre d’un seul homme ? Vous devriez donc beaucoup plus vous émerveiller d’une pauvre femme qui échappa de la main de deux. » — « Géburon, dit Ennasuite, je vous donne ma voix à dire la cinquième Nouvelle, car je pense que vous en savez quelqu’une de cette pauvre femme qui ne sera point fâcheuse. » — « Puisque vous m’avez élu à parler, dit Géburon, je vous dirai une histoire que je sais pour en avoir fait inquisition véritable sur le lieu. Et par là vous verrez que tout le sens et la vertu des femmes n’est pas au cœur et tête des princesses, ni tout l’amour et finesse en ceux où le plus souvent on estime qu’ils soient. » NOTRE VERSION ROUMAINE A patra nuvelă Fapta îndrăzneață a unui gentilom față de o prințesă din Flandra; pierderea și rușinea pe care le-a suferit în urma săvârșirii nesăbuinței lui. Trăia odată, demult, în Flandra, o doamnă de viță aleasă, cum nu mai era alta ca ea; era văduvă de două ori și n-avea copii. În timpul văduviei ei s-a retras din societate lângă fratele ei care o iubea mult și care era un aristocrat de rang mare, căsătorit cu fiica unui rege. Acest tânăr nobil era mare iubitor de plăceri: să vâneze, să-și petreacă timpul liber cu femeile și cu prietenii, după cum tinerețea îi dădea ghes. Soția lui era cam ursuză și lesne supărăcioasă și nu privea cu ochi buni plăcerile după care alerga mereu bărbatul ei. De aceea, aristocratul o lua și pe sora lui oriunde mergea cu nevasta; sora lui era o femeie foarte veselă și îți făcea plăcere să stai de vorbă cu ea, că era inteligentă și mereu cu zâmbetul pe buze. La Curtea acestui nobil trăia un gentilom care îi întrecea pe toți cei de rangul său prin măreție, frumusețe și purtare aleasă. Acesta, văzând-o pe sora stăpânului său așa de veselă și mereu bine dispusă, s-a gândit să-i propună prietenia lui cinstită; zis și făcut, dar n-a primit de la ea răspunsul pe care-l năzuise. Ea i-a răspuns pe măsura rangului ei și ca o femeie cumsecade ce se afla, dar, văzându-l cât era de frumos și cât de civilizat se purta, i-a iertat marea-i îndrăzneală. L-a lăsat să înțeleagă că prezența