IN HONOREM | MARIA ȚENCHEA | 2025

222 – Prinţesă, mă bucur mult să văd cât preţuiţi onoarea dvs. pentru care nu voiţi să cruţaţi viaţa celui care a îndrăznit peste măsură de mult din pricina marii iubiri ce v-o poartă. Adesea, cei ce vor să-şi sporească fericirea, o pierd. De aceea, binevoiţi, Prinţesă, să-mi dezvăluiţi adevărul pe de-a-ntregul! După ce domniţa i-a povestit totul de-a fir-a-păr, doamna de onoare i-a zis: – Juraţi-mi că nu s-a întâmplat nimic altceva decât zgârâieturi şi lovituri de pumni! – Vă asigur că a fost întocmai cum v-am povestit şi că, dacă nu găseşte îndată un medic iscusit, cred că mâine i se vor cunoaşte urmele pe faţă. – Dacă e aşa cum spuneţi, Doamna mea, zise îndărăt femeia, atunci mi se pare că, mai degrabă, aveţi motive multe să daţi laudă lui Dumnezeu, decât să vă gândiţi cum să vă răzbunaţi pe gentilom; căci dumneavoastră puteţi fi sigură că, dacă a avut o aşa mare îndrăzneală, încât să facă o nebunie ca asta, şi în ciuda faptului că a dat greş, apoi moartea e cea mai uşoară pedeapsă pe care i-o puteţi oferi. Dacă vreţi cu tot dinadinsul să vă răzbunaţi pe el, atunci lăsaţi-l pradă chinurilor iubirii şi ruşinii care-l vor face să sufere mai abitir decât o puteţi face dumneavoastră! Dar dacă faceţi acest lucru pentru onoarea dumneavoastră, fiţi cu mare băgare de seamă, Doamna mea, să nu cumva să cădeţi în capcana în care a căzut el; în loc să guste cea mai mare plăcere pe care şi-ar fi imaginat-o, a suferit cel mai cumplit chin la care un gentilom s-ar fi putut gândi. La fel şi dumneavoastră, Prinţesă, voind să vă sporiţi onoarea, riscaţi să o pierdeţi. Dacă vă plângeţi de el şi de fapta lui, veţi da în vileag ceea ce nimeni nu ştie; din partea lui, puteţi fi sigură că nu va sufla vreo vorbă vreodată despre ce a făcut. Când măritul stăpân, fratele dumneavoastră, va face dreptate şi va pune să fie omorât, toată lumea va şti că gentilomul a profitat şi că şi-a satisfăcut plăcerile cu dumneavoastră. Cei mai mulţi vă vor judeca, spunând că un bărbat care s-ar fi încumetat să săvârşească o nelegiuire ca asta, cu siguranţă că a avut şi consimţământul femeii, care i-a dat prilejul să cuteze la aşa ceva. Sunteţi frumoasă şi tânără, trăind în bună învoire cu toată lumea; nu e om la Curte care să nu fi văzut bunăvoinţa pe care aţi arătat-o gentilomului asupra căruia aveţi acum bănuieli; de aceea, fiecare va crede că, dacă el a cutezat o astfel de îndrăzneală, dumneavoastră n-aţi fost fără vină, şi atunci onoarea Doamnei mele, care v-a făcut să mergeţi cu capul sus până acum, va fi pusă la îndoială pretutindeni unde se va povesti întâmplarea aceasta. Prinţesa, pătrunsă de cuvintele înţelepte ale doamnei sale de companie a recunoscut că avea dreptate şi că nu fără temei va fi învinuită din pricina prieteniei şi bunăvoinţei pe care întotdeauna le‑a arătat gentilomului. Apoi a întrebat-o pe doamna de onoare ce s‑ar cuveni să facă în aceste condiţii, iar aceasta i-a răspuns: – Doamna mea, văd că vă sunt plăcute sfaturile mele, pentru că izvorăsc din marea dragoste ce v-o port; socotesc că trebuie să fiţi bucuroasă că nici cel mai frumos şi mai vrednic dintre bărbaţii pe care îi cunosc pe lumea asta n-a putut, nici Ramona Malița